64. Noaptea minții

Deși mă frământă de multă vreme aceste gânduri, totuși am ezitat de această dată să mă expun. 

Mă gândeam – poate că nu dețin eu informația deplină, poate că am devenit un nihilist, un alarmist; văd totul atât de sumbru și undeva aș fi preferat să fie așa, dar așteptările mele nu s-au adeverit.

Evenimentele de ultimă oră au pus pe jar multă lume.

Ce se întâmplă? De ce se întâmplă? Încotro se îndreaptă lumea? Cum ne afectează și cum evităm pericolele care nu mai contenesc să curgă? E firesc să ne întrebăm și să ne facem griji, căci toate parcă au sărit de pe fix, totul se schimbă alarmant de repede și dacă ar fi spre bine...

În prima fază, o să împărtășesc opinia integrată a mai multor „alarmişti” ca și mine, specialiști în domeniul relațiilor interumane, din surse publicate pe net.
În a doua parte îmi voi exprima propria opinie la tot ce se întâmplă, în viziunea mea de creștin.

Nu vi se pare că milioane de oameni, pături sociale întregi, pierd legătura cu realitatea?

 Și oamenii care par niște ființe raționale încep în masă să accepte idei iraționale.
Acest fenomen a mai fost denumit „psihoză colectivă”. Psihologul Gustav Le Bon a concis: masele nu caută Adevărul, ele ignoră dovezile care nu le plac, preferând să idealizeze orice greșeală dacă e pe placul lor. Cei care îi frapează cu iluzii dulci devin dumnezeii lor. Iar cei care încearcă să le strice iluzia – devin victime. Aceasta este calea indobitocirii societății.

Dacă te întreb care sunt cele mai mari provocări ale noastre, cred că vei auzi despre catastrofe ecologice, încălzirea globală, războaie, pandemii… Karl Jung însă considera că cel mare pericol pentru om vine chiar din interiorul propriei persoane. Principiul „omul pentru om este lup” se desfășoară în cele mai perfide perioade ale istoriei, când iraționalismul devine o relație, nu o excepție. Această epidemie socială este cel mai mare pericol pentru oameni – cu rezultate mult mai distrugătoare decât orice calamitate naturală.

Cum de mii, milioane de oameni pierd simțul realității și se afundă în minciună?
Poate că vi se pare că exagerez, însă cine cunoaște istoria poate confirma despre „vânătoarea de vrăjitoare” din sec. XV–XVII, din Europa și America. Mii de femei au fost arse pe rug, nu pentru crime, ci din cauză că au devenit un fel de țapi ispășitori ai unei societăți cuprinse de panică. În Elveția acelui timp, în unele sate, aproape că nu mai rămăseseră femei!

Un alt caz evident al sec. XX, când milioane de oameni au îmbrățișat orbște ideologii care, acum, privind în urmă, vedem că sunt distructive și nebune. Cu doar 100 de ani în urmă, milioane de oameni au fost turmentați de aceste idei. Ca rezultat, societatea este supusă degradării moral-spirituale, devenind mai irațională și iresponsabilă.
Crime pe care un om nu le-ar face de unul singur se comit fără nicio mustrare de conștiință în colectiv!

E înspăimântător că, așa cum un psihopat nu-și poate reveni singur, tot așa o societate bolnavă de psihoză colectivă nu e capabilă să-și recunoască nebunia!

Cum se ajunge aici?

Prima etapă e o ploaie de emoții negative – frica și neliniștea continuă – care-l fac pe om să intre în panică și acest „virus social” se răspândește de la om la om, ca un virus gripal. Această stare de panică îl determină pe om să caute cu înfrigurare măcar ceva pozitiv. Unii vor căuta să cunoască motivul, dar cei mai mulți vor cădea în accese de furie, ca formă de descărcare personală.
În această stare omul confundă realitatea cu minciuna, nebunia – orice îi dă sentimentul de descătușare personală. E o metodă a creierului uman de a scăpa de emoțiile negative cu prețul abandonării realității.
Imaginează-ți acest proces la nivelul întregii societăți: forma concretă a psihozei depinde de contextul istorico‑cultural al țării. Una dintre cele mai grave forme de psihoză socială este totalitarismul – fenomenul concentrării puterii statale în mâinile câtorva indivizi. Aceasta duce la abolirea totală a drepturilor omului. În aceste condiții, societatea are două grupe: conducătorii și supușii. Conducătorii se autointitulează salvatori ai națiunii, uniți și ireproșabili, dumnezei pe pământ. Masele se supun acestor conducători patologici, mulțumindu-se cu rolul rezervat: lot de infantilism psihic.

Hannah Arendt, cercetătoare a totalitarismului în sec. XX, a descris acest fenomen ca o tentativă de a modifica însăși natura umană, transformând mintea sănătoasă în una bolnavă. Acest „virus social” contaminează nu trupul, ci mintea individului, paralizându-i abilitatea nativă de a gândi. Prin tehnici subtile, conducătorii infiltrează ideile lor oportuniste în mintea celor pe care plănuiesc să-i folosească și apoi să-i anihileze. Combinând frica cu propaganda, ei își supun societatea spre a-și atinge scopurile.

Fiecare ciclu al acestei combinații este urmat de o perioadă de liniște, care inhibă vigilența maselor, iar următorul ciclu de teroare e mai ușor de generat pe fondul calm al celui precedent. Așa, treptat, moralitatea cedează, iar efectele psihologice ale noilor runde de propagandă devin mai puternice și întâmpină o rezistență mai mică din partea celor contaminați.

Frica este doar fundalul necesar pentru ca propaganda să-și ia rolul primordial în procesul de dezinformare, al confuziei privind sursa pericolului și natura crizei artificiale. Ca rezultat, se dorește anihilarea gândirii colective. Informațiile contradictorii și realitatea intenționat deformate îngreunează gândirea logică a oamenilor.

Această tehnică este foarte eficientă fiindcă doar logica poate fi contrapusă logicii, dar iraționalizmul încurcă judecăți logice. Confuzia indusă nu doar că paralizează mintea logică, dar mai mărește dependența maselor de lideri – care se prezintă ca singurii deținători ai adevărului. Minciuna monstruoasă, repetată de multe ori, devine emoțional mai atractivă decât logica și gândirea clară.

Metodele de manipulare n-au fost niciodată atât de eficiente; rețelele sociale facilitează răspândirea fricii și propagandei la nivel mondial. Iar faptul că vin din surse diverse creează iluzia adevărului. Dependența de sursele media și lipsa de timp și spațiu pentru dezbateri acutizează vulnerabilitatea oamenilor.

Ca o concluzie a pericolelor erei contemporane: tehnologiile digitale învață omul să accepte lumea așa cum le este prezentată, fără a lăsa loc de judecată și analiză. Oamenii nu mai pun întrebări acestei lumi, fiindcă ecranul le oferă răspunsuri de-a gata.

Izolarea socială facilitează instaurarea totalitarismului. Când oamenii nu mai interacționează normal, fizic, cu familia, prietenii și colegii, devin mai vulnerabili la dezinformare; nu mai au acces la alternativa corectivă a celor care nu au căzut pradă manipulării. Cei neintoxicați de propagandă ar putea veni în ajutorul victimelor. Dar dacă izolarea este impusă, puterea acestor exemple pozitive se reduce dramatic.

Un alt factor determinant este că oamenii adoptă noua gândire și comportament mai facil aflându-se în izolare, într-o atmosferă liniștită, lipsită de mulți stimuli externi. E un fapt dovedit științific – fiziologul rus Pavlov a arătat că izolarea și repetarea liniștită a stimulatorilor sunt necesare în dresajul tuturor animalelor sălbatice.

Asta fac și totalitariști: șirul nesfârșit de propagandă și presiune asupra psihicului transformă mințile gânditoare într-o masă amorfă de indivizi iraționali, cu haos în jurul și în interiorul lor. Debusolați, masele caută cu înfrigurare calea spre o lume mai sigură, adecvată, obișnuită – iar totalitariștii recurg la pasul lor decisiv: propun o cale de întoarcere spre normalitate, dar desigur, cu anumite condiții.
Masele de oameni trebuie să le cedeze controlul în toate sferele vieții, elitelor conducătoare. Trebuie să renunțe la drepturile cetățenești și chiar la responsabilitatea pentru propria viață – devenind o gloată tăcută și obedientă; astfel se înscriu total în psihoza totalitaristă.

Secolul XX a demonstrat cu lux de amănunte acest lucru. În scurt timp, viața normală și ordinea de altădată devin imposibile în aceste sisteme sociale. Domina o atmosferă de teroare și proiecții de dușmani inventați ai societății, care trebuie anihilați. Societatea luptă cu ea însăși, stimulată și condusă de propria guvernare. Ordinea promisă este una patologică! Se instaurează legi stricte și supunere totală, eliminând spontaneitatea care aducea bucurie, creativitate și satisfacție. Controlul total al elitei duce la ineficiență, distrugere și moarte colectivă.

Dacă vedem aceste premise în societatea noastră, apare întrebarea: cum să evităm totalitarismul, dacă societatea e deja pornită pe această cale? Ce întreprindem ca să evităm colapsul? E o problemă care necesită abordări diverse și conlucrarea multor oameni.
Așa cum atacul diabolic e pe multe planuri, la fel și contraatacul trebuie să fie multilateral.

Pentru cei dintre noi care doresc să contribuie la restabilirea mentalității sănătoase într‑o societate bolnavă – primul pas este să eliminăm „toxinele mentale” pătrunse în creierul nostru, ca să putem fi un sprijin altora. Cel puțin, așa ne vom salva propriile suflete, luminând speranța și celor din jur!

Un prim pas în această cauză nobilă este ca informația care contravine propagandei oficiale să fie răspândită la cât mai mulți oameni. Adevărul este mai puternic decât minciuna răspândită de elita totalitaristă. Succesul lor atârnă de cenzura informației libere.

Încă o tactică ar fi utilizarea umorului și satirei pentru delegitimarea elitei corupte. Luarea în derâdere a demagogilor îi demoralizează; ei știu că mint, nu sunt toleranți și nici capabili de simțul umorului.

O altă metodă de luptă este consolidarea structurilor paralele, fie ele cele de la locul de muncă, de creație sau biserică, care există deja în societatea totalitaristă, dar moral se delimitează de ea. Atunci când există cel puțin două, societatea paralelă se adună spontan în jurul lor, funcționând ca o enclavă liberă în interiorul societății totalitariste.

Tirania, totalitarismul nu e ușor de combătut, dar cel puțin avem un stimul motivant și cu cât va fi mai greu, cu atât mai scumpă va fi libertatea.

Lupta contra totalitarismului nu poate fi doar fizică sau politică, ci și psihologică. Elita conducătoare cunoaște rolul emoțiilor în viața oamenilor; de aceea narativele lor exploatează acest aspect. Cunoașterea vulnerabilităților psihice ne obligă să ne fortificăm abilitățile logice împotriva manipulatorilor.
Una dintre soluțiile spre acest deziderat este învățământul – și nu doar cel oferit de societate, ci și autocultivarea.
Este foarte important să ne dezvoltăm judecata critică, să obişnuim să punem la îndoială autoritatea oricui și să ne antrenăm abilitatea de a recunoaște propaganda și manipulările. Să analizăm cu atenție și să descoperim erorile de logică, să verificăm faptele și să ne cultivăm un scepticism rațional, fără a aluneca în extreme.

Un alt aspect: să nu ne pierdem omenia și legăturile cu alți oameni. Totalitarismul înflorește pe fondul dezinformării și izolării oamenilor. Menținând relații sincere și practicând empatia, refuzând să privim abstract la oameni sau să-i considerăm dușmani – vom contracara mentalitatea totalitaristă. 

Este nevoie stringentă să ne păstrăm dreptul la viața privată și să tindem spre autonomie emoțională. Pe măsură ce apar noi tehnologii, autoritățile obțin noi pârghii de manipulare și control. Să nu renunțăm la dreptul la viața privată, inclusiv în mediul digital. SĂ NU RENUNȚĂM LA VIAȚA PRIVATĂ ÎN FAVOAREA CONFORTULUI! Aceasta este o metodă de apărare împotriva abuzurilor și a căderii sub control.

Să apărăm dreptul la libertatea de exprimare și a conștiinței, libertatea presei – acestea sunt primele obiective ale totalitarismului.

Dreptul la propria opinie e esențial pentru o societate liberă. Aici intră presa liberă și surse media alternative, care exprimă opinii separate de media oficială.

Să fim atenți la tentativele de promovare a auto-totalitarismului în detrimentul democrației.

Totalitarismul avansează încet, treptat, cu pași mici, făcând fiecare pas următor mai puțin contestat.
Să avem tăria de a pune piciorul în prag când vine vorba de libertățile noastre – chiar dacă ni se prezintă ca fiind pentru binele nostru.

Arta și cultura au un rol important în lupta cu totalitarismul. Toate regimurile totalitare tind să controleze arta și să suprime creativitatea; acestea sunt verigi esențiale în spiritualizarea și unirea societății. Să susținem oamenii de cultură și artă care promovează libertatea, individualismul, demnitatea umană – așa ne opunem totalitarismului. Promovând aceste calități, ne vom păstra demnitatea umană și libertatea chiar și în vremurile cele mai grele.

Concluzie: lupta cu psihoza socială generată de totalitarism este una dintre cele mai importante ale vieții contemporane. 

Această luptă se duce nu doar în coridoarele puterii, pe stradă, dar și în mințile și inimile fiecăruia. Nu va fi ușor și rezultatul nu e garantat, dar cât timp există oameni care prețuiesc libertatea, umanitatea și le apără în fața totalitarismului – nu e pierdut totul!

Să fim liberi și să aducem o rază de lumină într-o societate tot mai nebună și întunecată.
Să vorbim și să discutăm aceste lucruri – cunoașterea devine o valoare doar dacă este propagată, pentru o lume mai bună.

Valeriu